Acest site (www.hyundai-alba.ro) este administrat de către Mecatronics SA.

Accesul la acest site este guvernat de termenii si condiţiile de utilizare detaliate mai jos.

Drepturi de Autor

Toate drepturile, inclusiv drepturile de autor şi drepturile asupra bazelor de date, cu privire la acest website şi la conţinutul său, sunt deţinute sau licenţiate de către Mecatronics SA în conformitate cu prevederile legale aplicabile ori cu permisiunea deţinătorului drepturilor de autor.

Nu aveţi dreptul de a copia, reproduce, republica, descărca, posta, emite sau transmite niciun fel de text, imagine, grafică, logo, ilustraţie, buton, simbol sau selecţia lor ori modul în care acestea sunt dispuse, nici codul-sursă ori programele asociate, pentru niciun scop public ori comercial, fără acordul prealabil, exprimat în scris, al Mecatronics SA sau al deţinătorului drepturilor de autor.

Nu aveţi dreptul de a adapta, modifica ori crea niciun material sau informaţie conţinute în acest site, nici de a le utiliza în orice scop, cu excepţia utilizării personale, non-comerciale. Sunteţi de acord să utilizaţi acest site doar în scopuri legale.

Mecatronics SA îşi rezervă dreptul de a utiliza în scopuri proprii orice fel de materiale trimise prin intermediul acestui site, inclusiv texte şi imagini – fie pe acest site, fie în orice altă formă, inclusiv pentru scopuri publicitare. Mecatronics SA îşi rezervă dreptul de a monitoriza materialele trimise şi de a le modifica ori respinge.

Limitarea Responsabilităţii

Încercăm să furnizăm informaţii corecte, complete şi actualizate. Cu toate acestea, prin utilizarea acestui site sunteţi de acord cu termenii şi condiţiile prezentate aici, care intră în vigoare începând cu momentul primei accesări de către dumneavoastră a acestui site. Prin utilizarea acestui site de către un minor având vârsta sub 14 ani, dumneavoastră, în calitate de reprezentant legal al său, vă exprimaţi acordul la această utilizare şi consimţiţi la respectarea termenilor şi condiţiilor, în numele minorului, începând cu data primei utilizări a site-ului de către minor. De asemenea, prin utilizarea acestui site, dumneavoastră, în calitate de minor având vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, vă exprimaţi acordul şi consimţiţi la respectarea termenilor si condiţiilor, iar dumneavoastră, în calitate de ocrotitor legal al său, vă exprimaţi acordul la această utilizare şi consimţiţi ca el să se oblige la respectarea termenilor şi condiţiilor, începând cu data primei utilizări a site-ului de către minor.

Fără a aduce atingere drepturilor dumneavoastră garantate de lege, acest site şi toate informaţiile, inclusiv, fără a se limita la, textele, numele, imaginile, pozele, siglele, linkurile, simbolurile şi orice alte materiale, sunt furnizate ca atare, doar în măsura în care sunt disponibile şi fără nicio declaraţie de garanţie sau aprobare, explicită ori implicită. În special, nu garantăm în niciun fel corectitudinea ori integritatea informaţiilor furnizate pe acest site; de asemenea, nu declarăm şi nu garantăm acurateţea sau caracterul complet al informaţiilor furnizate pe acest site şi nu garantăm că utilizarea acestui site va fi neîntreruptă şi fără erori ori că site-ul şi serverele pe care este găzduit nu prezintă disfuncţionalităţi ori nu sunt infectate cu viruşi informatici.

În limita maximă permisă de lege, Mecatronics SA nu va fi răspunzător în niciun caz, faţă de nicio persoană pentru niciun fel de pierderi ori daune suferite ca urmare a utilizării oricăror informaţii sau produse prezentate pe acest site, inclusiv, fără a se limita la daunele indirecte ori incidentale, sau orice fel de daune survenite în urma utilizării sau imposibilităţii de utilizare, pierderii de informaţii sau de profituri, fie în temeiul răspunderii contractuale sau a răspunderii bazate pe neglijenţă sau pe alte acţiuni vătămătoare, rezultând din sau în legătură cu utilizarea acestui site.

Prin derogare de la orice alte prevederi din aceşti termeni şi condiţii, în măsura maximă permisă de lege, nu vom fi responsabili pentru funcţionalitatea ori disponibilitatea acestui site.

Linkuri Externe

Mecatronics SA nu declară, nu garantează, nu aprobă şi nu îşi asumă niciun fel de responsabilitate cu privire la site-urile externe care conţin linkuri către acest site sau către care pot exista linkuri în acest site. Niciun site extern pe care îl vizitaţi prin accesarea unui link din acest site nu se află sub controlul Mecatronics SA, iar vizitarea site-ului extern se face pe răspunderea dumneavoastră.

Jurisdicţie

Termenii şi condiţiile prezentate aici vor fi guvernate de şi interpretate în conformitate cu legislaţia română. Orice fel de dispute născute în legătură cu aceşti termeni şi condiţii vor fi supuse deciziei instanţelor competente din România.

În cazul în care oricare dintre aceşti termeni va fi stabilit ca fiind ilegal, ineficace ori inaplicabil, din cauza legislaţiei oricărui stat sau ţară în care aceşti termeni urmează să se aplice, acesta va fi eliminat din prezenţii termeni şi condiţii. Celelalte prevederi vor rămâne aplicabile integral şi vor continua să fie obligatorii şi executorii pentru părţi.

Mecatronics SA îşi rezervă dreptul de a modifica oricare dintre aceşti termeni şi condiţii oricând, prin postarea on-line a modificărilor.

Dacă nu sunteţi de acord cu aceşti Termeni şi condiţii şi/sau cu modificările aduse lor, vă rugăm să încetaţi folosirea acestui site imediat.